©Editura Acvaria
Toate drepturile rezervate

 

<Inapoi la TEATRU INTR-UN ACT

Copyright © Dana Mindru

Propunerea autorului: trupele de teatru de amatori sau profesioniste sau regizorii interesati de punerea în scenă a acestor lucrări, pot lua legătura cu autorul prin email la proza@acvaria.com | Despre copyright
Piesa este disponibila si in limba engleza

Ultimul tren

Piesa montata si jucata la The Luminous Group New York in cadrul festivalul "Short Plays - Long Distance" (2001) | Piesa montata in cadrul mai multor festivaluri de teatru de amatori

TEXT | MONTAREA SPECTACOLULUI | CRONICA LA SPECTACOL

(Personaje: Mircea, Pustiul, Omul de la ghiseu, figuratie. 
Decor: Un peron de gara, apoi un compartiment de tren)

MIRCEA: Plec unde vad cu ochii. Las totul in urma si incep din nou. Acolo voi gasi o viata noua, cea pe care o visez... (Se apropie de ghiseul garii.) Un bilet la primul tren care opreste in gara. (Prin ghiseu i se intinde un bilet, tanarul il cerceteaza, face o grimasa de uimire.) De ce-i atat de scump biletul?

OMUL DE LA GHISEU: Da’ mata nu stii ce tren e asta? O data-n viata mergi cu asa masinarie… Vrei sa ajungi la capat? Dai oricat…

MIRCEA: Pana la capat merg.

OMUL DE LA GHISEU: Pana la capat, cum sa nu?  Drum bun. (Inchide fereastra de la ghiseu.)

MIRCEA: Cat sa fie ceasul? (Priveste in jur dupa ceasul de pe peron.) Trei fara cinci. Singur si nebun in toiul noptii. (Se imbarbateaza dintr-o data.) Da’ merita! Frig, dom’le, frig de mori! O sa ma ia naiba pana la capat... (Tresare. Trenul intra in gara. Mircea urca in vagon. Se plimba pe culoarul trenului cautand un loc intr-un compartiment.) Hm, ce plictiseala! Dorm toti de parca n-ar avea cand sa doarma. Toti dorm… (Priveste in alte compartimente.) Culmea! Dar ce-i aici? Vagon de dormit? Ce naiba? Parca s-au gasit toti mosnegii sa umble noaptea cu trenul. (Rade usor.) O fi cursa speciala pentru pensionari? (Merge mai departe. Deschide usa unui compartiment, intra si se aseaza pe un loc liber. La scartaitul usii, Pustiul din compartiment se trezeste. Ceilalti calatori din compartiment continua sa doarma.)

PUSTIUL: Am ajuns?

MIRCEA: Unde?

PUSTIUL: La capat… unde altundeva?

MIRCEA: Ce capat, dom'le? Abia am pornit din nou…

PUSTIUL: (nedumerit) Abia am pornit? Dar eu tot merg de ceva ore…

MIRCEA: De unde vii?

PUSTIUL: Din nord.

MIRCEA: Si unde mergi?

PUSTIUL: La capat. Ca si tine…

MIRCEA: Dar stii ce-i la capat?

PUSTIUL: Hi, ce-i la capat… Cine poate sti? Poate raiul… Poate iadul… Poate iar o luam de la capat… Nu-mi pune si tu intrebari complicate la ora asta! Cine stie ce-i la capat? Poate ce nici n-am visat vreodata!

MIRCEA: Si tu? Nu-mi spune ca si tu ai fugit de acasa…

PUSTIUL: N-am fugit. Am plecat de buna voie…

MIRCEA: (Arata spre culoarul vagonului.) Ia vino incoace sa stam putin de vorba. Hai, hai, nu dormi!

PUSTIUL: Lasa-ma. Mi-e somn. Vreau sa dorm. Vreau sa visez.... (Ies pe culoar.)

MIRCEA: Fii serios, omule! Ai tot timpul dupa aceea.

PUSTIUL: (Reflecteaza un moment.) Asta cam asa-i... Am tot timpul dupa... sa dorm... De ce te-ai urcat in trenul asta?

MIRCEA: Pai cum altfel?

PUSTIUL: Stiu si eu? Puteai incerca si tu ceva mai la indemana. Ceva mai ieftin... eu am mai incercat. (Deznadajduit.) Dar n-am reusit...

MIRCEA: Ce?

PUSTIUL: Sa ajung la capat! Nu ti-am spus?

MIRCEA: Cum asa?

PUSTIUL: Ei, n-am avut curaj. Mi-a fost frica...

MIRCEA: Si acum nu-ti mai este frica?

PUSTIUL: Ba da, dar acum e altceva. Am urcat in tren! Gata! Nu mai e cale de intoarcere!

MIRCEA: Stai mai baiete! Ai plecat de-acasa fara sa vrei?

PUSTIUL: Baaa... vreau. (E nesigur.) Cred. Asta era ultima solutie! Acasa nu mai aveam nimic… Macar aici, in tren, ma mai bucur si eu de ceva numai al meu...

MIRCEA: De ce te bucuri?

PUSTIUL: Am putut dormi. Si am visat misto, dom’le!

MIRCEA: Nu fi prost. Te bucuri de niste vise?

PUSTIUL: De ce crezi ca am luat trenul asta? Ca sa dorm. Sa nu simt trecerea. Sa visez tot ce nu am avut niciodata… Apoi, la capat… ce-o fi o fi…

MIRCEA: Si ce-ai visat?

PUSTIUL: Eh, ce-am visat… Bani, femei, o casa mare, cu de toate… Nu am avut asa ceva niciodata… Acum le am!

MIRCEA: Si la ce-ti ajuta daca sunt numai in vis?

PUSTIUL: Ma bucur si eu… Ma mint putin… inainte de…

MIRCEA: Dar poate si la capat vom avea toate astea!

PUSTIUL:  (Rade amar.) La capat nu voi mai avea nevoie de ele!

MIRCEA: Tu nu stii ce vrei, baiete! Ba pleci ca sa ai o viata mai buna, ba nu mai ai nevoie de ele... Bai, ce de bani o s-avem! Si gagici, si haleala…

PUSTIUL: (Plin de speranta.) De unde stii?

MIRCEA: (Superior, cu emfaza.) Nu trebuie sa stiu de undeva. Tot timpul cand pleci in alta parte, dincolo e mai bine…

PUSTIUL: (Intristat din nou.) Pe naiba... Nu si aici...

MIRCEA: Stai, bai! Uite, mergi cu mine si vezi tu cum ne descurcam noi de minune!

PUSTIUL: Bine-ar fi... Da’ doare, bai! Doare!

MIRCEA: Nu doare! Ce sa doara? Nici capul nu te doare...

PUSTIUL: Ce? Chiar crezi ca nu simti nimic?

MIRCEA: Lasa naibii resentimentele! Nu fi tampit! Nu mai simti nimic. (Luminat de speranta.) Ai urcat in tren, ai ajuns, ai coborat. Gata! Dai totul uitarii! Adio, trecut! Salut, lume noua! Fara regrete inutile. Alt drum, alta viata!

PUSTIUL: (Temator.) Si inca ce drum...!

MIRCEA: (Il bate pe umar parieteneste.) Vezi? Ti-am spus eu ca asa trebuie sa privesti lucrurile! Optimist!

PUSTIUL: Si daca imi pierd curajul pana ajung acolo? Daca ma tot gandesc si iar ma gandesc si-mi trece? Mai bine dormeam... Macar asa ma trezeam direct la destinatie... Ce tot atatea procese de constiinta? De ce m-ai trezit?

MIRCEA: Cum sa-ti pierzi curajul, bai? Tocmai acum cand te-ai hotarat sa faci pasul cel mare? Ce alta dovada de curaj mai vrei? Esti un tip curajos, uita-te la tine! Ia gandeste-te ce lasi in urma!

PUSTIUL: Nimic. (Se stramba.) Nevasta? Cui trebuie? Bani? Nici letcaie... Casa? Ioc. Serviciu? Nici pomeneala... Am furat bani ca sa cumpar biletul de tren!

MIRCEA: Tocmai din cauza asta deschide ochii bine si vezi viitorul cu incredere! Acolo totul se rezolva cat ai bate din palme!

PUSTIUL: Cine stie...?

MIRCEA: (Optimist.) Gandeste pozitiv, omule! Ia imagineaza-ti putin: lumina, caldura, ce mai? Rai!

PUSTIUL: Sunt un ticalos. N-ajung eu in rai!

MIRCEA: Prostii! Crezi ca toti care ajung bine sunt curati? Pe naiba!

PUSTIUL: Ihi, ai dreptate... (Luminat din nou la fata.) E mai bine sa plecam! Poate ai dreptate… cine stie? Dar tu? De ce ai plecat? De unde atata optimism in tine?

MIRCEA: Ca si tine. M-am saturat de viata pe care o duceam. Imputita si fara rost…

PUSTIUL: Da - da! Chiar asa!

MIRCEA: (Dintr-o data interesat.) Auzi? Dar cand ajungem de fapt? Dimineata? La pranz?

PUSTIUL: (Tresare.) Ce? Lasa-ma-n pace! Habar n-am. De unde sa stiu? Nici nu vreau sa stiu!

MIRCEA: Dar macar ai idee ce oras e prin zona?

PUSTIUL: (Si mai derutat.) Nu! De unde sa stiu? Doar n-a mai fost nimeni pe-acolo. Cei care au plecat, dusi au fost! Nu s-a mai intors nimeni sa spuna cum e…

MIRCEA: (Plin de sine.) Pai vezi? Asta inseamna ca le e bine si le convine acolo. Daca ar fi fost mai rau ca acasa, s-ar fi intors…

PUSTIUL: (Nervos.) Cum sa se intoarca? Trenurile doar merg intr-acolo! Nu se si intorc! Bai, tu parca esti tampit! Pe ce lume traiesti? (Cu o figura plictisita, catre Mircea.) Stii ceva? Pe mine ma enerveaza rau de tot discutia asta! De ce naiba nu accepti ce se intampla? Ma duc sa ma culc… am stricat pentru tine o faza misto, cu o tipa trasnet intr-o piscina… Du-te si te culca… Ne mai vedem noi… la capat! (Se intoarce in compartiment si se culca.)

MIRCEA: (Plictisit, priveste chipurile tovarasilor de calatorie. Toti dorm profund, cu chipul senin, fara griji, zambind prin somn.) Uita-te la ei ce caraghiosi! Hai sa dorm si eu... Daca tot mai e asa de mult de mers, macar... (Se aseaza si el pe locul lui. Se chinuie cateva momente sa nu adoarma, dar cade prada somnului. La inceput fata lui e incruntata, dar incetul cu incetul chipul i se limineaza in acelasi zambet linistit al tuturor celor din compartiment.)

O VOCE DE FEMEIE: (Rasfatata.) Hai, opreste aici! Hai, iubitel, nu e mai bine sa o faci de buna voie decat sa te oblig? Chiar tii cu tot dinadinsul sa ajungi la capat? Prelungeste clipa asta frumoasa, cat o mai ai, pentru ca oricum e in costul biletului… (Se aude un huruit de masina ruland pe sosea. Un ras de femeie, un scrasnet de frane, sunetul unui accident de masina.)

MIRCEA: (Se trezeste brusc, lac de sudoare, confuz, inspaimantat, strigand.) Nuu! (Cand observa unde se afla se mai linisteste.)

PUSTIUL: (Il priveste pe Mircea foarte calm de la locul lui) Accidentul de automobil, nu? Tipa trasnet, brate goale, picioare lungi, par auriu... Masina decapotabila, viteza maxima, sarutari infocate, ispite dulci, rugaminti infocate... (Povesteste cu patima.) Deodata nu mai vezi nimic! Pletele ei sunt rasfirate pe fata ta, bolidul inainteaza cu forta. Nu ai cum sa mai eviti impactul si... bum! De trei ori peste cap. Sange, sange, sange... Hm, dar e numai in vis! Oricum tipa facea toate paralele!

MIRCEA: (Cu gura cascata de uimire.) Exact! De unde stii?

PUSTIUL: Am fost si eu pe-acolo acum cateva ore... Pot sa-ti spun episodul urmator daca vrei! (Incepe sa-si incheie haina, pregatindu-se sa se ridice.) Stii ce? Eu m-am razgandit. Cobor la prima statie si ma intorc…

MIRCEA: Esti nebun? Nu stii ce pierzi!

PUSTIUL: Ba stiu, si tocmai asta vreau sa evit! Femeia din vis m-a ingrozit. Nu-mi place sa mor!

MIRCEA:  Asa am visat si eu! Mureai doar in vis. Iata, esti teafar, esti bine. Te iei dupa niste vise idioate?

PUSTIUL: Dar ne pregatea pentru ce va urma!

MIRCEA: Ce sa urmeze?

PUSTIUL: Chiar nu intelegi? La capat! Asta ne asteapta!

MIRCEA: Tampitule! La capat e viata noastra cea adevarata!

PUSTIUL: (Striga.) La capat vom muri! Ti-a placut accidentul de masina? Va urma inecul din piscina… Preferi sa ai bogatie pentru cateva ore ca apoi sa sfarsesti in vreunul din felurile pe care le-ai visat?

MIRCEA: E doar un vis!

PUSTIUL: Ai uitat unde te afli?

MIRCEA: In tren, unde naiba sa...

PUSTIUL: Si unde mergi?

MIRCEA: La capat. N-are importanta unde.

PUSTIUL: Si? La capat? Ce e?

MIRCEA: (Ametit, scoate biletul de tren din buzunar si il cerceteaza cu atentie.) Ce fel de tren e asta?!

PUSTIUL: Scrie pe bilet. Uite! "Bilet de clasa intaia - Ultimul tren".

MIRCEA: "Ultimul tren"?

PUSTIUL: Nu stiai?

MIRCEA: Ce sa stiu? Am cerut bilet pentru primul tren care opreste in gara.

PUSTIUL: (Rade crud.) Culmea ironiei… Primul era chiar „ultimul”… E trenul ultimelor dorinte… Fiecare il ia dupa propria-i alegere… Poti muri cum preferi, intr-unul din modurile aratate in vis. Vise cu lucruri niciodata avute si cu senzatii tari… O moarte simpla si fara durere. Stii ce urmeaza? Nu stii… Dormi si vei afla… Nu ai auzit de trenul asta?

MIRCEA: Nu, si daca stiam, nu as fi urcat niciodata. (Iese pe culoar foarte agitat.) Trebuie sa cobor chiar acum din trenul asta! (Mircea se agita dintr-un capat intr-altul al vagonului cautand o solutie.)

PUSTIUL: Nu vrei sa mori? Dar ce insemna capatul pentu tine?

MIRCEA: (Striga si gesticuleaza intrat in panica.) O viata mai buna. Un drum nou, mai bun decat cel pe care il las in urma. Dar nu asta! Nu e drumul ales de mine!

PUSTIUL: Esti jalnic! Crezi ca te poti lupta? Incearca... (Se indeparteaza cu gandul sa se intoarca in compartiment.)

MIRCEA: Stai! Nu ma lasa singur! Sa incercam impreuna!

PUSTIUL: Am o lehamite!!! Mi-e sila de mine, de tine, de viata asta... Ultimul tren e inventia cea mai comoda pentru omenire, chiar daca ultima calatorie este si cea mai scumpa…

MIRCEA: (Alearga de-a lungul coridorului, striga, bate cu pumnii in geamuri.) Nu facea parte din planurile mele! E o greseala aici! Arat eu a sinucigas? Arat eu a ratat? Mai am atatea de facut cu viata mea! De ce naiba mi-a dat bilet la trenul asta? I-am spus: „pana la capat”! Dar nu asta era capatul pe care il cautam! El stia! Eu nu! (Agitat cauta si cauta.) Semnalul de alarma! Sa trag semnalul de alarma. Trenul se va opri si voi sari din el… Ma voi pierde in noapte si aici va fi capatul pentru mine… (Apuca manerul.)

PUSTIUL: Nu face asta! Gandeste-te la toti ceilalti care au ales sa moara curat. Fara sange si fara suferinta. Nuu!

(Mircea trage cu putere de maner. Franele scrasnesc pe sine. Totul se rastoarna. Intunericul acopera tot. Dupa un zgomot teribil se lasa o liniste profunda. Intr-o lumina difuza doar Pustiul se mai vede inaintand pe coate, catre Mircea, pravalit pe scena.)

PUSTIUL: Uita-te la tine! Tu, care nu doreai sa mori… (Se taraste pana se poate rezema de usa rupta a unui compartiment.) Iar eu, care mi-am dat toti banii pe bilet…

SFARSIT

Propunerea autorului: trupele de teatru de amatori sau profesioniste sau regizorii interesati de punerea în scenă a acestor lucrări, pot lua legătura cu autorul prin email la proza@acvaria.com | Despre copyright